40.

            La Ellie

             Am trantit portiera de la masina, imediat ce am ajuns in fata casei unde statea Ellie. Am sunat la usa, iar Ellie mi-a raspuns in graba.

             Ellie: Emma, ce s-a intamplat? Ce era cu mesajul ala?

             Am imbratisat-o pe Ellie, afundandu-mi capul in carliontii ei care stiam ca le voi simti lipsa. Ochii au inceput sa ma intepe, lucru care insemna ca lacrimile aveau sa isi faca aparitia.

             Mainile lui Ellie s-au asezat pe spatele meu, incercand sa ma linisteasca.

             Ellie: Hei, orice s-a intamplat, cred ca are o rezolvare si o parte buna.

             M-am dezlipit din imbratisare, inchizand usa de la intrare. Am vazut cum Ellie se uita ganditoare la mine, asteptand sa ii povestesc.

             Eu: Ellie. O sa plec.

             Ellie: Stiu asta deja! Te duci in Sandown sa filmezi episoadele. Ce e rau in asta?

             Eu: Nu intelegi! Cand am zis ca plec, ma refeream ca plec din UK pe o perioada nedeterminata!

             Am simtit cum alte doua randuri de lacrimi au aparut pe fata mea. Mi se inmuiasera picioarele si simteam ca nu mai aveam nici macar puterea de a ridica un pai.

             Ellie: Stai asa, unde te duci si de ce?

             Eu: In America, pe motiv ca aici, in UK, regizorii nu au toate aparatele necesare pentru serial. Ellie, nu vreau sa plec! Deabea a ajuns Zayn, dupa 3 luni de turneu, iar acum eu plec in America, fie ca vreau, fie ca nu vreau!

             M-am dus in livingul lui Ellie, unde m-am asezat pe canapea. Am vazut-o si pe ea intrand dupa mine. Mi-am sters lacrimile de pe obraji, dar degeaba, din moment ce au aparut altele in locul lor. Ellie a venit in fata mea, s-a asezat pe chilostei si se uita in ochii mei inlacrimati.

             Ellie: Emma, totul o sa fie bine. Crede-ma.

             Eu: Da, totul o sa fie bine pe naiba! Vezi vreo parte buna in toate astea?! Imi doresc sa nu fi castigat premiul asta.

             Ellie: Eei! Daca l-ai castigat, fii sigura ca are o importanta in viata ta! Poate nu vezi acum, dar o sa iti dai seama in timp.

             Ellie mi-a oferit o imbratisare imensa, si m-a intrebat cand trebuia sa plec.

             Eu: Luni dimineata. La ora 9 trebuie sa fiu la aeroport.

             Ellie: Ok.. Hei, ai mancat ceva astazi? Arati cam palida.

             Eu: Nu. Nu am mancat. Am baut doar jumatate de cana de cafea.

             Ellie: Si tu cum vrei sa traiesti, femeie?! Haide, *o trage de mana* trebuie sa mananci ceva!

            Mi-am tras mana din cea a lui Ellie, si m-am trantit din nou pe canapea. Nu aveam nevoie de mancare. Tot ce vroiam era sa dau timpul inapoi, atat de inapoi incat sa nu ma fi inscris la cursul de drama. M-am asezat mai bine pe canapea, ducandu-ma intr-un colt al ei si mi-am pus picioarele pe ea, astfel incat acum stateam cu barbia mea pe genunchi. Am simtit cum ochii mi s-au umplut de lacrimi, asa ca mi-am lasat capul in jos. Ellie a balmajit ceva, singurul cuvant care il auzisem a fost “ciocolata” iar imediat mi-am dat seama ca se ducea dupa remediul vietii ei.

             Nu vroiam sa plec in America. Daca plecam, eram sigura ca totul se v-a destrama. Chestia era ca daca nu plecam, nu mai aveam o sansa ca asta pentru viitorul meu, si mai distrugeam si viitorul a catorva prieteni. Iar daca plecam, ma distrugeam pe mine, cu mana mea. Ce pot sa zic, viata mea era nemaipomenita! Azi dimineata simteam ca traiesc in puf, alaturi de persoana la care tin cel mai mult, iar acum simteam ca totul se prabusea in jurul meu.

             Am vazut-o pe Ellie intrand din nou in livingul ei cu o ciocolata in mana. S-a asezat langa mine si m-a cuprins, incercand sa ma consoleze. Pret de jumatate de ora m-am descarcat incontinuu lui Ellie, iar ea incerca sa ma faca sa vad si partea buna. Chestia era ca la fiecare parte buna, gaseam si partea rea, asa ca ea era taiata imediat de pe lista imaginara a lucrurilor pozitive.

             La un moment dat, simteam nevoia sa fiu acasa, trantita in patul meu, si sa imi afund capul in perna mea.

             Eu: Ellie.. E-eu am plecat. Simt nevoia sa stau in patul meu.

             Ellie: Ok, Emma. Nu mai plange. Totul o sa fie bine! Crede-ma.

             Eu: As vrea eu.

             Inainte sa ies din casa ei, mi-a oferit o imbratisare imensa. In masina, am incercat sa ma calmez, mi-am sters lacrimile, iar dupa am pornit spre casa.

             Cum am intrat inauntru, m-am descaltat rapid, si m-am dus direct in patul meu. In capul meu era vraiste, pentru ca imi aduceam aminte de sentimentele care le-am avut pe toata durata cand Zayn a fost in turneu.  Mi-am dat seama ca acele sentimete v-or fi de doua ori mai profunde decat inainte, iar acest lucru m-a facut sa plang din nou. Stiam ca Ellie ma v-a suna, asa ca mi-am inchis telefonul.

             Peste o ora de stat in pat, am auzit cum cineva a sunat la usa, dar am decis sa nu raspund. Nu vroiam sa vad pe nimeni in acel moment. Soneria a fost apasata de inca cateva ori, iar apoi am auzit cum usa a fost descuiata. Nici atunci nu m-am miscat din pat, fiind total indiferenta la ceea ce se petrecea in jurul meu. Am auzit pasi prin casa, iar apoi am auzit un bocanit scurt in usa de la dormitorul meu, aceasta fiind apoi deschisa.

             Am simtit pe cineva asezandu-se langa mine, iar apoi o mana s-a asezat pe umarul meu. M-am intors timid spre acea persoana, si am vazut ca era Zayn.

             Zayn: Hei babe..

             Am vazut nelinistea din ochii lui, si presupuneam ca Ellie il pusese la curent cu noile vesti. Zayn s-a apropiat de mine, imbratisandu-ma. Imediat, narile mele au fost inundate de mirosul lui specific, lucru care au facut ca lacrimile mele sa apara din nou. Mi-am adus aminte prima data cand plansesem in fata lui Zayn, adica de noaptea cand am fost la concertul lor; de noaptea in care m-am impacat cu el. Apoi, mi-am adus aminte de acel weekend pe care nu il voi uita in viata mea. Weekendul in care viata mea s-a intersectat cu viata lui.

             Eu: Nu vreau sa plec..

             Atat am reusit eu sa murmur printre lacrimi, inca fiind in imbratisarea lui Zayn. Am simtit mana lui cum s-a asezat pe capul meu, mangaindu-ma usor.

             Zayn: Totul o sa fie bine, Emma. I’ll always love you, babe.

             Zayn s-a departat putin de mine, iar apoi mi-a sters lacrimile, iar apoi m-a sarutat.

             Zayn *fredona*: you know you’ll be my life, my voice, my reason to be. My love, my heart is breathing for this..

             Eu: you’re making everything even more hard to take..

             Zayn: You know that I’ll love you like nobody will ever do.

             Zayn m-a imbratisat din nou, si a inceput sa ma consoleze, spunandu-mi ca totul v-a fi bine. Am tinut discutia asta pret de o ora cred, dicutie plina de lacrimi. La un moment dat, Zayn a adus vorba despre mancare, si atunci m-am convins ca Ellie chiar vorbise cu el. Tot nu vroiam sa mananc, iar pentru ca nici din pat nu am vrut sa ma ridic, Zayn m-a luat in brate si m-a dus in bucatarie, unde m-a asezat pe un scaun. Se parea ca venise pregatit, din moment ce pe masa din bucatarie era o punga plina cu ingrediente, dar si cu fast-food.

             Eu: Ai de gand sa ma ingrasi?

             Am ras putin, ceea ce l-a facut si pe el sa zambeasca.

             Zayn: Nu, doar ca m-am gandit ca ti se v-a face foame pana termin eu de pregatit cina. Pentru asta e hamburger-ul ala.

             Eu: Stai asa, gatesti?

             Zayn: Doar daca vei manca.

             In momentul in care am auzit conditia, am dat neincrezatoare din cap, deoarece nu eram sigura pe promisiunea tocmai facuta. Dupa ce mi-a incalzit hamburger-ul cumparat, Zayn s-a apucat de gatit. Din cate am vazut ce cumparase, se pregatea sa faca spaghette bolognese. Am vrut si eu sa il ajut, dar el mi-a zis ca daca interveneam il voi emotiona si nu ii v-a iesi cum trebuie.

             Peste aproximativ o ora, am avut in fata mea o portie de spaghette care pareau extrem de apetisante. Cine a zis ca barbatii gatesc cel mai bine, a avut dreptate, din moment ce imediat ce am gustat spaghettele facute de Zayn, un zambet s-a asezat pe fata mea.

             Dupa ce am terminat amandoi de mancat si strans din bucatarie, ne-am dus in living. Zayn a fost cel care a rupt tacerea dupa ce ne-am asezat pe canapea.

             Zayn: Emma, orice ar fi, oricat de greu ar fi, trebuie sa te duci in America. Si crede-ma, nu numai tie iti v-a fi greu. Din partea mea, stiu ca si eu ma voi simti ca ultimul om. Dar cu toate astea, trebuie sa te duci!

             Eu: Dar..

             Zayn: Nici-un dar, Emma. Si pana cand vei pleca, nu vreau sa plangi. Trebuie sa iti aduci aminte de zilele astea cum erai cu zambetul pe buze, nu umbland cu servetelele dupa tine.

             M-am uitat la Zayn, care mi-a intins inca un servetel, iar apoi am dat din cap. Avea dreptate. Peste cateva zile sau saptamani, stiam ca v-a fi si mai depresiv daca imi aduceam aminte cum plangeam in bratele lui, in loc sa imi aduc aminte cum profitam de fiecare secunda cu Zayn.

             Bineinteles, ambele variante erau dureroase, dar in a doua varianta mai exista si un strop de fericire.